Ce liniștiți sunt pașii Tăi
în mine cînd coboară
și pe-a iubirii mii de căi,
ființa-mi înconjoară...
Ca mersul stelelor pe cer,
ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului, năier,
pe apa rugăciunii...
Ca izvorârea din afund
a stropilor spre unde,
ca taina harului profund
când duhul ni-l pătrunde...
Ca roua cerului senin
pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfășoară lin
pădurea nemișcată...
Ca șoapta dulcii adieri
prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri
pe culmile-nsorite...
Ca zvonul pașnicei cântări
din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări
din noaptea Învierii...
Ca a iubirii dulci văpăi
spre-a inimii comoară...
- Ce liniștiți sunt pașii Tăi,
în mine când coboară!